Chiftelute de soia

30 04 2010

Chiftelute de soia

Ingrediente:

  • 100 gr soia granule
  • 1 cartof
  • 2 linguri faina alba
  • 5 catei de usturoi
  • 3 linguri apa
  • 2 linguri ulei
  • sare, piper
  • 1/2 lingurita boia
  • ulei pentru prajit

Mod de preparare:

Pui granulele de soia la fiert in apa cu sare si piper timp de 30 de minute. Strecori si lasi la scurs, dupa care storci cu mana soia, ca sa iasa bine apa din ele. O asezi intr-un vas, adaugi faina, usturoiul pisat, cartoful dat prin razatoarea mica, sare, piper, boia, uleiul si apa. Se amesteca foarte bine pana ce compezitia s-a omogenizat.

Cu mainile umezite in apa rece, sau date cu putin ulei, formezi mingiute de marimea dorita, si le prajesti pana devin aurii. Le scoti pe un prosop de hartie absorbanta (se obtine cantitatea din imagine). Le poti servi cu ketchup, mustar, hrean sau marinate.





Shake cu visine

28 04 2010

Shake cu visine

Ingrediente:

  • 250 gr visine (fara samburi) congelate
  • 250 ml lapte batut
  • 100 ml frisca lichida
  • 2 linguri miere
  • 1 lingura zahar brun (se poate folosi si zahar alb)
  • 1 esenta vanilie

Mod de preparare:

Se pun in paharul blenderului toate ingredientele, mai putin frisca lichida, si se mixeaza pana se obtine o pasta. La final se adauga frisca lichida si esenta de vanilie. Se obtin 2 portii. Se serveste rece.





Pulpe de pui cu orez si mere

28 04 2010

Pulpe de pui cu orez si mere

Ingrediente:

  • 4 pulpe de pui
  • 150 gr cascaval
  • 150 gr unt
  • 1 cana orez
  • 3 mere
  • 5 catei usturoi
  • sare
  • piper
  • boia dulce
  • 4 linguri ulei

Mod de preparare:

Pulpele de pui se pun intr-o cratita pe foc, peste care se pune:  sare, piper, boia, uleiul, cateii de usturoi zdrobiti si 400 ml apa. Pe parcurs daca mai este nevoie se mai adauga apa.

Orezul se fierbe in apa cu putina sare. (La 1 cana de orez punem 3 cani de apa.) Cand orezul este fiert (nu mai are nimic apa pe el) se adauga 75 grame unt si cascavalul, se amesteca toate pana este topit tot untul si cascavalul.

Merele se taie feli subtiri dupa ce a fost scos mijlocul si se prajesc in untul ramas pana incep sa se caramelizeze.

Se servesc cat sunt calde. Aceasta reteta merge foarte bine cu vin rosu.

Bofta buna!

Pulpe de pui cu orez si mere





Sote de ciuperci cu orez

21 04 2010

Sote de ciuperci

Ingrediente:

  • 1 kg ciuperci proaspete (champignon)
  • 5 linguri ulei
  • 2 cepe potrivite
  • 14 catei de usturoi
  • sare
  • piper

Mod de preparare:

Se spala ciupercile si se taie feli sibtiri (Am invatat de la maestrul Varlan sa nu le mai curat).

Intr-o tigaie se pune uleiul, se adauga ceapa data prin razatoarea mica si usturoiul pisat si se lasa la foc potrivit pana ceapa si usturoiul devin sticloase, dupa care se adauga ciupercile. Se lasa la foc potrivit pana incep sa se inmoaie si sa lase apa, se mai adauga pe parcurs circa 400 ml apa. Se pune sare si piper dupa gust. Dupa parerea mea sunt foarte bune daca sunt putin mai condimentate. Cand devin foarte moi si nu mai este apa in cratita sunt gata.

Se pot servi cu orez fiert si muraturi.

Sote de ciuperci cu orez





Tort cu stafide si rom

21 04 2010

Tort cu stafide si rom (Tort Gigi)

Blat:

  • 6 oua
  • 6 linguri zahar
  • 1 lingura cacao
  • 5 linguri faina

Se procedeaza la fel ca la orice alt blat simplu. Se bat albusele cu zaharul, cand e batut bine se adauga galbenusul, se amesteca inca putin dupa care se adauga faina si cacao. Se pune compozitia in tava unsa si tapetata cu faina sau pe hartie de copt, se da la cuptor pentru circa 40 minute.

Crema:

  • 4 oua
  • 12 linguri zahar
  • 1 lingura faina
  • 500 ml lapte
  • 2 pliculete gelatina incolora
  • 2 pliculete zahar vanilat
  • 500 ml frisca lichida
  • 200-300 gr stafide
  • rom cat sa acopere stafidele (este de preferat sa se foloseasca rom, nu esenta, dar se poate si cu esenta).

Stafidele se tin pentru cateva ore in rom.

Din cele 4 galbenuse, din zahar, lapte si faina se face o budinca. Se procedeaza ca la budinca din plicuri: Se amesteca galbenusul cu zaharul, faina si putin lapte, iar restul de lapte se pune la fiert, cand incepe sa fiarba se adauga compozitia din galbenus… si se fierbe pana ajunge la consistenta unei budinci, dupa care se adauga gelatina si se mai fierbe inca 1 minut, dupa care se lasa la racit. Dupa ce s-a racit se adauga albusul batut spuma cu zaharul vanilat. Frisca se bate, dupa care se amesteca cu compozitia de mai sus.

Blatul se taie in doua, se insiropeaza cu romul in care au fost tinute stafidele, dar in care se mai pune putin zahar.

In cratita in care s-a copt blatul se pune folie de nailon in forma de cruce. Pe fundul cratitei se pune jumatate din stafide, jumatate din crema si jumatate de blat, dupa care se pun restul de stafide, restul de crema si blatul ramas. Se impacheteaza folia si se da la congelator.

Este foarte racoros vara si se pastreaza foarte bine la congelator. Este bun chiar si ca inghetata.

Tort cu stafide si rom





Tort cu nuca si cafea

21 04 2010

Tort cu nuca si cafea

Ingrediente:

Blat:

  • 4 oua
  • 10 linguri apa
  • 300 gr zahar
  • 200 gr faina
  • 100 gr nuca macinata
  • 1 praf de copt
  • 1 lingurita lamaie pt a stinge praful de copt

Crema:

  • 4 oua
  • 250 gr zahar
  • 3 lingurite nes
  • 250 gr unt (Rama, Liga)

Mod de preparare:

Blatul:

Se separa albusul de galbenus. Albusul se bate cu zahar si apa, adaugand alternativ apa si zahar in timp ce se bat. Cand sunt batute se adauga galbenusele, se amesteca foarte putin si se adauga apoi faina, nuca si praful de copt stins cu lamaie. Se pune intr-o tava unsa si tapetata cu faina si se da la cuptor pentru 40-45 minute. (Se face proba cu scobitoarea) (Pe fundul tavii se poate pune hartie de copt in loc de faina).

Crema:

Se fierb ouale cu zaharul si nesul pe aburi pana ajunge de consistenta unei smantani. Se lasa la racit, iar cand este rece se adauga untul si se mixeaza bine.

Blatul se taie in trei parti egale si se insiropeaza cu sirop. Se pune alternativ blat si crema. deasupra se poate pune ciocolata sau crema.

Sirop: 200 ml apa, 1 esenta de vanilie, 2 linguri zahar.





Shake multifruct

21 04 2010

Ingrediente:

  • 2 portocale (de marime potrivita)
  • 1 banana
  • 2 kiwi
  • 4 lingurite miere
  • 1 esenta de rom (1 sticluta doctor oetker)
  • 300 ml suc de portocale natural (eu am folosit Ciao de portocale)

Mod de preparare:

Se curata fructele si se taie bucati mici (nu foarte mici), si se pun in paharul de blender, peste acestea se pune esenta de rom si mierea si se mixeaza pana se obtine o pasta, dupa care se adauga sucul de portocale si este gata de baut.

Se obtin 2 portii.

Shake multifruct